miercuri, 18 februarie 2015

Oanei

Încep cu un titlu.
N-am subiect, deși mintea-mi țese mii şi mii de istorii. 
N-am decât un titlu:'Oanei îi e dor de mine'.
A! Şi frustrarea că nu-mi pot controla conjuncția "și".
Se pare că e atât de bine înfiptă în creierii capului meu, că nu-i găsesc ne-ordinea şi ilogica folosirii repetate.
N-aş vrea să mi-o asum, pentru că aş vrea să înțeleg în româneasca mea, de ce e obositor pentru urechea ce mi-o aude. 
Probabil că n-am ajuns încă în etapa în care să-mi pot înlocui conjuncțiile. N-am ce pune în loc, Felicia! 
Revin la titlul meu:" Oanei îi e dor de mine"
Oana,
Cuvintele-mi stau necuminţi, ascunse în note muzicale. E-un Paganini la mine-n cap ce-şi învârte alert arcușul, lovindu-mi cenușiul material, surpându-l şi vărsându-mi-l. 
Oana, am o moluscă în cutia de printre umeri. Vezi bine că stau. 
La hotă la tine, în timp ce-mi cânţi melodios din electronica țigară, jazz standard, l-om scoate pe Paganini, iar eu voi reveni la poalele vulcanului c-un Milfy or somethig.