duminică, 3 august 2014

Crazy Bit*h



Aleg deliberat alienarea. Şi nu fac asta pentru că nu aş înţelege stupida societate, ci pentru a nu mă amesteca printre normali, normalizandu-mă mocnit şi eu.
Vreau mai degrabă să fiu înconjurată de nebuni şi antisociali, decât să fiu prinsă în tiparul majorităţii.
Nu-mi pasă şi nu vreau să ajung să-mi pese vreodată de culorile ce se poartă sezonier, de ce vârf de pantof e pe val sau ce lungime de fustă, ce tunsoare sau ce mobilă de bucătărie e în tendinţe, ce autor e cool anul ăsta sau ce piscină e frecventabilă. Urăsc audienţa şi cu cât e mai sus în box-office, rahatul promovat, cu atât mai mult nu-l vreau! Uite aşa! Pentru că sufăr de demenţa autoimpusă.
Vreau să dansez. Oricând şi oriunde. Să fiu judecată că o fac singură şi în loc de WoW! să aud ÎH!
Vreau să mă plimb în miez de noapte prin parc şi să se interpreteze.
Să lălăi în autobuz, afon, cu căştile în urechi, Depeche Mode(crezi că dacă aş lălăi frumos, ar avea alt efect?)
Vreau să iubesc complicat şi sofisticat şi nu vreau să înteleagă nimeni, iubirea mea.
Vreau să trăiesc până când cred că am ajuns suficient de departe în alienarea mea.
Eu vreau să fiu nebunul fericit!