joi, 3 iulie 2014

Confort


Într-un fel mai mult decât simplu și lent, pocnesc pe dinăuntru, ca bobocii de floare. 
aud șoptindu-mi călduț, vorbe de alint.
N-am făcut-o niciodată până acum. Niciodată nu mi-am șoptit nimic. M-am învățat să-mi tac și uneori să-mi strig porunci. 
Nu stiu ce m-a apucat, dar m-am trezit împlinită de confortul mângâielilor mele. Șoptite.
Un amestec de duioșie cu miros de tei adormitor. 
De aeroporturi cu miros de primăvară senzuală și cascade șipotind cristale din cristalin de priviri.
De abur de cafea, de miros de iarbă fragedă și lafăială în fraze de tot felul, fără trebuință de Erată.
Nu înțeleg de ce am încercat vreodată sa corectez, mersul firesc al razelor pe aer?
De ce am oprit și am făcut, Atlasicul efort de a deturna inconsistente naturale, din drumul lor?
E cald și bine. E răcoare și rece și fierbinte și jilav și bine.
Nu m-am gândit niciodată, ca îmbinarea perfectă între mine și eu, poate aduce balans, confort și atâta moliciune de suflet liniștit. 
Nimic imperios, nimic sugrumat.
Doar ridicoli fluturi si gâze, caraghioase avataruri de flori, pasteluri și iarbă înalta, mângâieroare de gleznă.
Cât de simplu e sensul din spatele turuieliror mele.