miercuri, 9 iulie 2014

Crash Boom Bang


Băi frate, când te doare, bubuie inima în tine. Şi te scurmă şi te roade şi-ţi fute tot circuitul ce l-ai închis, odată cu cercul.
Nu-mi ştiu motivele pentru care am lăsat să intre păsarea asta în nepăsarea mea. Poate pentru că era pretinsă, nepăsarea.
Te uiţi în ochi sfioşi şi crezi că-i ştii, întorci capul şi jneap! te cosesc la maleole.
Îţi păstrezi în cap(că-i confortabil), refren de însoţeală pe viaţă, de lacrimă fierbinte de la un obraz la altul(Sandy-Bell-ian), şi te marchează şi te înduioşează dedicaţia personală, şi întorci capul, şi jneap! ..la maleole.
Asculţi tăceri transmise prin vârf de degete şi adulmeci, evident îmbucurându-te, de şansa pe care ai avut-o să experimentezi transmiterea extrasenzorială a adorării reciproce, şi întorci capul, şi fâss..s-a evaporat.
Deschizi cărţi închise şi le răsfoieşti filă cu filă, împreunând sincerităţi eliberatoare, şi te dublezi în afara ta şi ţopăi de pe un picior pe altul, hapi că împarţi naturalul cu naturalul, şi pffuoa...
Băi, când bubuie, pentru că eşti om bătrân cu experienţe la futut de maleole şi fâsâit de duioşii, iei un extraveral, speli trei farfurii, iei plodu de mână, şi te duuuci....poposind în aşteptarea altor sfioşenii false, altor însoţeli pe viaţa, udate de lacrimi Sandy Bell-iene, altor experienţe extrasenzoriale şi a altor răsfoiri de cărticele. Sau tot alea.
Ştii de ce? Că e mişto să fii bleg sau confuz, din când în când. Că eşti hapi înainte de bubuială.
E?? E o concluzie pozitivă, or' ba?