miercuri, 25 iunie 2014



Mă văd ieşind acelaşi eu, din mine.
Cotind multiplele bariere.
Nu pot nega nici mine-le, nici eu-l, dar nici iesirea.
Oricât m-aş lăsa neadulmecată, mă adulmec şi mă înfloresc şi tresar întotdeauna când mă simt. Pe mine.
Mă deschid mie, petală cu petală.
Mă simt vibrând, fiecare undă a fiecărei frunze plesninde în verdele ei.
De ce m-aş ocoli, mă întreb pe mine, ocolindu-mă?
Mă neg şi mă aprob. Şi intru şi ies. Şi plâng atât de puţin(pe lângă) şi din ce mai puţin (înăuntru).
Şi văd prin mine atâta istorie cunoscută şi necunoscută.
Atâta început de vară ameţitor şi căutator.
Atârnare oglindită-n milioanele de fire de iarbă.
Cu precizie logopedic-sacadată, îi răspund fiecărei fibre din mine, ce găseşte să mă întrebe, că ZBOR.
Şi văd ieşind acelaşi eu, demult pierdut, din mine.