vineri, 16 mai 2014

Unfriend-MI (mie, imi, mi)


Mişcă-mă!
Sună-mă de trei ori în dreapta creştetului. Clinc, clinc! Aşa să mă suni! Acolo unde mi-a apărut smocul ăla de păr alb, să-mi dai fragment de clinchet. Să reuşesc să ascult muzicalitatea smocului ce urmează a mă împăduri.
Unduieşte-mi nervii spinali şi dă-le rimt.
Mişcă-mă!
Nu încet şi cu delicateţe. Mişcă-mă zguduitor şi însemnat. Zgârie-mă! Sună-mă! Mişcă-mă!
Aruncă-mă prăpăstios şi lasă-mă acolo, un pic, să rumeg sunetul din dreapta creştetului. Apoi vino după mine. Împrăpăstieşte-te şi tu un pic, că n-o fi bai. Om vedea noi cum om ieşi de acolo. Boţiţi şi cu urechile mutilate de sunete.
Dansează-mă! În apă, că pare mai usor, mai senzual.

Îmi sun în creştet şi mă iau pe toate părţile. Şi-n dreapta, şi-n stânga, şi central. Vocea mea sună prost. N-am ce să-i dau smocului să-l îndulcesc. Nervii spinali, îmi mişcă corpul alert şi făr' de ritm. Gura prăpastiei e prea sus, iar aici nu funcţionează nici un ritm şi nici un clinchet.
Încerc să mă iau. Îmi dau mâna. Şi mă prind eu, că fizic, metafizic şi logic, nu mă pot extrage singură, oricât de convingătoare mi-ar fi dualitatea.
Eu pe mine, nu mă mai! Nu mă mai sun, nu mă mai dansez, nu mă mai mişc şi nici măcar nu mă mai întovărăşesc. Pierd timp de pomană cerşindu-mă mie. Unfriend-mi!