joi, 17 aprilie 2014

Perimare




Privesc degetele plonjate pe tastatura, asteptand ca Suprema sa le insufle cuvintele de AZI. Simt ele, asa, ca o fiebinteala, in burice, cum ca ar urma un sir lung si alambicat de cuvinte caracterizatoare de rupturi.
Suprema e cu gandul la calatorii si Chopin. Nu doare. Nu lacrima. Nu. O incearca un sentiment de : "Ce bine!" si "ce din ce in ce mai bine!". Nu braveaza. Asa'i ea AZI.
Azi, pierde cel mai bun prieten. Cu semnatura.
O doare, doar, ne-durerea.
Privesc degetele nemiscate pe tastatura si incerc sa le explic absurdul faptului ca pierd cel mai bun prieten si de prin amintiri. C'asa sunt eu. In fiecare zi imi lipseste mai putin. Stiam ca asa va fi. Ca uit putin cate putin, pana ma'ntreb: ccine'ai fost? si de ce? Uit ca mi-ai respirat in par, ca mi-ai picurat lacrimi fiebinti pe maini. Iti uit sclipirea din ochi. Le stiu parca dintr-o carte citita demult. Pastrez doar numele daltuit pe clopotel.
Azi imi pierd cel mai bun prieten si semnez pentru risipa asta.
Bag filele calendarelor in sac, le atarn in pod si UIT.
La uitare ma pricep cel mai bine.
Azi ai pierdut pentru totdeauna cel mai bun prieten. Te iert! Tu, poti?