vineri, 25 aprilie 2014

Modelaj


Beibi, mă zgândăre noaptea. Mă zgârie până la sânge. Nu plouă să mă spele. Nu ninge să mă mângâie. Îmi calc gândurile cu tălpile bătătorite de arşiţele răsăriturilor. Atât de multe răsărituri arzânde. Ciudat de fierbinţi pentru o oră atât de neîncepută.
Îţi ascult povestea tăcută, pătrunzând cu unghiile în pielea ta, luându-mi informaţia prin acrilul colorat.
Mă electrocutează necuvântul şi nesuspinul tău, atât de triste şi atât de mine.
Mintea mea iscă scandaluri îmbibate cu prafuri uscăcioase şi înecăcioase. Mi-o calc în picioare, cum spuneam. Îmi iau fiecare gând negândit şi duşman mie, îl răsfir-a-păr, îl respir, îl suflu, îl aburesc încercând a-l umezi.
Mă sperie găurile pe care ţi le-am făcut cu unghiile artificiale. Ascuţite şi dure. Acum urme de zgomote ies pe acolo şi-mi gălăgesc urechile minţii mele, cu gânduri bătătorite şi scandaluri tăcute, prăfuite.
Şi iau fiecare informaţie, filă cu filă şi o privesc frustrată prin ochelari cu dioprii mult mai mari şi nepotrivite şi încerc să ghicesc. De ce mă zgârie noaptea? De ce mă înroşeşte înciudându-mă, picurându-mă? Mă călătoreşte în nebănuite istorii, nepermise, neîndreptăţite şi nedrepte.
Arunc ochelarii grei, îmi smulg cu dinţii acrilul de pe unghii şi mă învinovăţesc că ţi-am furat tăcerea.
Beibi, te modelez la loc. Cu plastilină. Sau mai bine cu lut, că-i mai uman. Şi te plombez pentru că te vreau întreg, nefisurat, nepenetrat. Frumoasă tencuială! Acum îmi pot pune unghiile la loc. Te pot flutura printre degetele de la picioare, nesfarâmându-te. Te joc frumos şi elastic, îmbucurându-mă de informaţia furată vinovat. Mă strâmb şi eu odată cu tine.
La fel mi-ai făcut şi tu. Doar că povestea mea e diferita iar tu n-ai unghii din acril.