vineri, 28 martie 2014

Azi NU


1
Am înotat până la mal. Cu mult efort şi înverşunare. Am vrut de vreo câteva ori să mă opresc,să mă las plutind. Să facă marea, ce-o vrea cu mine. Dar m-am gândit că poate o să-mi pară rău, dacă mă las pierdută acolo. Am reuşit. Am gura plină de nisip şi mă ustură rănile. Nu vreau să deschid ochii, încă. Nu vreau să ştiu unde mă aflu. Încerc să-mi dau seama dacă trauma naufragiului mi-a provocat amnezie. Dacă sunt conştientă de mine şi de trecutul meu. Ştiam că exist. Ştiam că traumele produc traume. Ştiam că mă doare. Şi ştiam că exist. Trebuia să aleg. Amnezia sau conştiinţa? Şi trebuia să fac asta repede. Până mă dezmeticeam.
2
Nu vreau să ştiu cine sunt. Am ales asta cu ceva timp în urmă. Nu vreau trecut şi nici existenţe afiliate la ce-oi fi fost eu înainte. Mi-am păstrat "Laguna albastră" ca manual de supravieţuire. Aş fi putut alege Robinson Crusoe sau Cast Away, dar am vrut să rămân cu un pic de romantism pe insula mea. Nu fac nici un efort să fiu şi în acelaşi timp să nu fiu. Pescuiesc, înot, culeg şi mă contopesc cu Soarele.
3
Razele astea îmi intra in piele într-un fel atât de familiar. Nu le pot alunga. E atât de plăcută atingerea lor. Mă urcă într-o gigantică roată, mă plimbă printre stropi de ploaie, îmi cântă You and I şi mult Depeche Mode. Mă-nfioară şi mă-ncălzeşte. Sunshine.
S-a înserat. Tronez ca o broscă pe o frunză imensă de nufăr. Îi îmbrăţişez codiţa şi un colţ al frunzei mi se lipeşte de umeri într-un fel atât de cunoscut. Parcă ar şti că mi-e frig şi parcă ar vrea să mă încălzescă şi parcă ar vrea să-mi amintescă de nişte luminiţe de sub borurile unei pălării.
Cu pielea încălzită de razele zilei şi moliciunea frunzei, ţintesc spre cer, la stele. Bezmetică se învârte printre Care, o steluţă. Mă pufneşte râsul văzând-o împoşetând parcă special pentru mine, praf de stele. Mi se pare că am mai vazut steluţa asta.
Mă învăluie somnul. Frunza mea e tot acolo, în jurul trupului meu. Mă protejează. Steluţa împrăştie praf de stele puţin câte puţin. O feerie de lumini, culori şi sunete.
4
Un tablou familiar. Fluturi, păsări, gărgăriţe, steluţe, raze şi muzică. Atât de familiar încât îmi doresc să adorm iar somnul să le păstreze pentru toată durata amneziei mele.