joi, 20 februarie 2014

Que sera sera

Întâmplările mele nu se desfăsoară în ani. Nu mi-au trebuit ani şi timp îndelungat să-mi dezgrop comorile. Mi s-au aşternut la picioare şi în faţa ochilor, pregătite gata, să fie culese.

To-do-list-ul meu e tot timpul plin. 1 bifat. 2 bifat. Am mereu ceva de adăugat. Pentru că am atât de multe lucruri de făcut. Atât de multe nefacute. Atât de multe spuse şi vai, câte nespuse. Am şi doruri. Destule. Dar îmi place să le simt cu toată dulceaţa durerii lor.

Vreau poezia mea, vreau cântecul meu, dar nu vreau încă să am cartea mea. Vreau nuvele picante şi scurte, vreau fabule moralizatoare, vreau ghicitori, vreau bancuri, dar cartea mea, încă nu.

Aş vrea să iei de la mine tot. Tot ce-ţi dau. Ia visarea. Ia-mi zâmbetul. Ia-mi nebunia. Ia-mi libertatea. Ia-mi optimismul prostesc, caraghioşenia, penibilul, bucuria şi iubirea pentru fiecare fărâma de viaţă. Râzi de mine, râzi cu mine. Veseleşte-te cu mine. Ia-mi căutarea, ia-mi dorul, ia-mi bunătatea, sarcasmul, isteţimea, prostia.  Ia-mi măcar câte o bucăţică din tot ce-ţi dau, dacă tu nu ai.

Şi ai să vezi că nu e rău să vezi sunete şi să auzi culori. Nu e rău să fii stabil cu instabilităţile tale. Nu e rău să ierţi ca prostul, să-ţi accepţi înfrângerile şi să-ţi înfrunţi spaimele. Nu trebuie să lupţi. Nu e o luptă.

Que sera,sera! Whatever will be, will be.



Încă-mi doresc să învăţ să merg pe bicicletă, să conduc automobilul măcar odată, să înot goală în mare, noaptea, să termin "Jurnalul fericirii" a lui Steinhardt, să văd un film într-o gradină de vară, să merg la zumba, să fie iarăşi vară la mine în curte şi mai apoi toamnă, să-mi culeg strugurii cu cei dragi.