marți, 17 septembrie 2013

Razna

Nu ma mai misc. Raman asa atent imobilizata in spatiul gol de goliciune si ...aer. Si zic si eu asa...ca sunt atenta la felul in care stau nemiscata , pentru ca am senzatia ca ma rup in bucati la fiecare respiratie si doare. Si doare. Acum sunt la fel de constienta de clopotel, la fel de constienta de culorile din spatele golului, la fel de constienta de corola de minuni a lumii. Am iesit din cutie. Mi-ai spart cu atentie si rabdare, lacat cu lacat. Si te-am lasat, crezandu-te ca o faci si pentru mine. Sperand ca respirand tresariri frivole, voi exista in spatiul asta cetos. Am sa te urasc pana la capatul lumii, ca te iubesc si m-ai facut sa stiu asta. Am sa te urasc cu toata dragostea mea ca esti asa neprogramat sa intelegi. Am sa te urasc pana la capatul lumii ...si pe mine la fel. Curand voi incepe sa inchid din lacate..(sa dea Domnul sa mai reusesc odata!). Unul cate unul. Si imi voi lua cu mine inapoi in cutiuta mea,ura si iubirea, tristetea si bucuria, miscarea si nemiscarea, rasul si plansul. Promit sa nu le mai dau drumul niciodata de acolo. Nu ma intreba cu ce raman. Ca stii. Raman cu cloputelul meu si voi lasa o mica tresarire penrtu sunetul lui delicat. Nu ma misc. Stau inerta si sunt inspaimantata de vantul pe care-l bati spre mine...mi-e frica sa nu ma sparga in bucati. Mi-e frica ca nu ai sa fii in stare niciodata sa le lipesti...macar...la loc. Si mor inauntru si mor dinafara si n-am decat o mica vrabiuta ce-mi aduce pai cu pai sa-mi fac inapoi cutiuta.
Lucian Blaga
Vei plânge mult ori vei zâmbi?
Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"