luni, 30 septembrie 2013

E frig


E frig. Imi e frig pentru ca e frig si pentru ca sangele mi-a inghetat brusc in vene.
E frig. As vrea sa percep frumusetea momentului , sa il iau tot cu toata inghetarea lui , cu toata banalitatea durerii surdo-mute si acute in acelasi timp.
E frig si frigul asta e parte din mine si incerc sa ma imprietenesc cu el, si incerc sa ma joc cu el, si incerc sa ma contopesc intr-o uniune vesnica, sa mi-l iau in mine pentru totdeauna si sa-l folosesc atunci cand m-oi mai plange ca am ramas fara simtiri.
E frig...si eu simt.
Am facut foc in soba si ma simt mai arhaic decat traiesc.
M-am deschis frigului intr-un turn si mi le iau pe toate cat mai anapoda, pentru asa nu am incercat niciodata calea spre inaltare.
M-am inaltat de atatea ori, si Doamne iti recunoscatoare pentru tot ce mi-ai dat, pentru toate drumurile care m-au dus din agonie in extaz, din fiinta in nefiinta, iti sunt recunoscatoare, Doamne, ca am inteles ca m-ai ales si mi-ai dat tot si imi dai tot si voi inchide ochii multumita ca am invatat sa iau.
Ieri mi-ai dat caldura si am uitat sa-ti multumesc pentru ea. Am luat-o toata si m-am bucurat ca un copil mic si prost ascunzand-o, si am uitat sa -ti multumesc pentru ea. Iti multumesc azi. Azi cand frigul ma roade in oase si vene, cand incerc sa ascund si frigul asta asa cum am facut cu caldura.
Iti multumesc azi.
Iar maine, am sa-ti multumesc pentru toate ce le simt...pentru ca le simt.
M-am deschis intr-un turn. M-am speriat de intunericul de acolo, pentru ca am deschis si ochii. Prin crapaturi de zid, vad raza de lumina. E departe si greu de atins, dar e lumina. Acum inteleg de ce m-am deschis acolo si cat de fericita ar trebui sa fiu ca vad acel licar de lumina, fie ea si atat de greu de atins.
Te iubesc! Pentru ca am o suta de intrebari fara raspuns, pentru ca le simt si le intreb si-mi este fiecare clipa ocupata de cautari de raspunsuri. ca ai dat drumul la ghem si ratacesc prin incaperile turnului, lovindu-ma de usi inchise, zdrelindu-ma la maini si la picioare, sangerand ca un om viu si respirand. Te iubesc! Ca te joci cu mine, si ca de fiecare data camaruta mea, e ultima pe care o voi deschide.
Si voi intra. Si ma voi odihni trei zile si trei nopti, si-mi voi lega ranile si mi le voi vindeca. Si ma voi trezi, si voi fi inca odata mai putin banala ca inainte. Si voi fi fericita si inaltata, si voi imparti caldura si frigul si ratacirea si ranile si tamaduirea, fiecarei raze de lumina din zidurile turnului meu. Si-o sa te iubesc mai mult pentru ca m-ai ales si o sa ma iubesc mai mult pentru ca am inteles. Iti sunt recunoscatoare, Doamne, pentru tot!