joi, 19 mai 2011

Un gand vinovat

Intotdeauna mi-am dorit un clopotel de argint. De cand ma stiu, asta a fost prima mea dorinta...apoi mi-am dorit niste tobe...Da! De alea galagioase.
Am inteles intr-un final de ce mama mea avea trei clopotei, iar eu nu aveam nici unul.
Au trecut anii.
Iata-ma posesoarea clopotelului meu mult dorit...e un clopotel de argint.
Doamne cat de fericita am fost atunci cand l-am primit!!! Invatam impreuna cu el..in cel fel trebuie sa-l clatin, pentru ca sunetul lui sa fie melodios...
Treceau zile..saptamani...luni...si clopotelul meu de argint tacea...
Ohhh!!! Cata nefericirea a fost atunci in sufletul meu! Cata durere si cata liniste!
Dupa cativa ani...am intalnit un minunat profesor specializat in clopotele tacute.
In sfarsit clopotelul meu canta! Si ce frumos canta...
La inceput sunetele erau rare si se auzeau timid..cu timpul a invatat vers cu vers, din cate o melodie, din cate un refren...
Iar acum...acum...le stie pe toate.
Nu stiu daca exista melodie pe pamant pe care clopotelul meu de argint sa nu o stie.

In prezent...am cam uitat de el, il asez pe unde apuc...de multe ori uit sa-l mai clatin, ma asez din greseala pe el...si uneori il stalcesc.
Azi de exemplu, nu l-am vazut asezat pe coltul mesei si am dat din greseala peste el. Am tresarit atunci cand s-a auzit zgomotul cazaturii...dar in loc sa-l ridic...sa-l balansez putin sa-si revina...m-am enervat...pentru ca ....pentru ca...

Un mic clopotel de argint a facut un zgomot prea mare...in lumea mea plina de tobe!!!!